MENU

Fun & Interesting

Slujitorul lui Dumnezeu: Bartolomeu. Despre Planul Subtil, Rugăciunea și Iubirea Conștientă

Video Not Working? Fix It Now

În toate tradițiile, clasele mari de preoți, hierofanții, pastorii sau brahmanii se roagă, dar și înfăptuiesc pentru cei nevoiași. Echilibrul energetic al unui oraș, țări, continent și al planetei este menținut de cei care sunt în stare de ofrandă, consacrare, generozitate, iubire și servitudine față de Planul Subtil. Bartolomeu, „Lucrător în Lumină numit din Planul Subtil”, este o ființă umană fără educație și pregătire academică religioasă sau teologică. El susține, prin darul primit, prin rugăciunile și acțiunile sale, pe oamenii aflați la nevoie sau cu probleme, atât din lume, cât și din România. El afirmă că România a primit din Planul Subtil binecuvântarea, lumina, eliberarea de energiile negative, precum și salvarea și că prin țara noastră se face salvarea umanității. Prin ce semne, simboluri și mesaje se întâmplă acest lucru? Vei descoperi un interviu spectaculos în care Bartolomeu, a cărui identitate nu o voi divulga și care face și vindecări la distanță, va face Lumină asupra acestor „chestiuni” spirituale importante pentru țara noastră. VIDEO-URI SPECIAL DESTINATE CELOR CARE MERITĂ MAI MULT DE LA VIAȚĂ ȘI SUNT PREGĂTITE PENTRU AUTOEDUCAȚIE PRIN A SPUNE „LA REVEDERE!” LA TOATE PROBLEMELE. Cine este Alexandru Pleșea? Este psiholog, trainer NLP, sociolog, hipnoterapeut și a călătorit în 61 de țări, a luat contact cu 13 culturi și religii din care a învățat de la zeci de maeștri și a creat acest canal de Youtube pentru Performanță în Putere Fizică, Emoțională și Mentală Aici găsești VIDEOURI care au îndrumat zeci de mii de oameni spre performanțe inimaginabile. DESCOPERĂ PE ACEST CANAL CUM AJUNGI LA CEA MAI BUNĂ VARIANTA A TA ÎN MAI PUȚIN DE 3 LUNI! Conferința lunii → https://www.alexandruplesea.ro/conferinta/ Tabără - Psihologia Succesului Interior! Înscriere: https://alexandruplesea.ro/tabara Carte - Psihologia Succesului Interior! Comandă: https://alexandruplesea.ro/carte Acces Privat (circuit închis): 30 filme cu TOP 6 Alimente pentru Vindecare Fizică, peste 180 de Videouri: Conferințe, Webinarii, Live-uri, 10 Cursuri Video & Audio, Videouri Private Personale, 20 Meditații: https://CursuriVideo.ro Videouri gratuite pe categorii : https://www.antrenorulmintii.ro Apariții Media: http://www.alexandruplesea.ro Accelerare evoluție : http://www.alexandruplesea.ro/magazin Terapeut: https://terapeutbucuresti.ro/ Facebook: https://www.facebook.com/alexandrupleseapsiholog Instagram : https://www.instagram.com/alexandru.plesea/ #PerformantaMentala

Comment