MENU

Fun & Interesting

🍟 Pui super-crocant ca la KFC! Rețeta de pui crispy - șnițele în fulgi de porumb.

Bucate Aromate 48,387 1 year ago
Video Not Working? Fix It Now

#puicrispy #retetesimple #bucatearomate Căutați rețeta perfectă de pui crocant (pui crispy)? Încercați metoda mea de a face șnițele în fulgi de porumb super crocante și delicioase! Când vezi succesul pe care astfel de preparate îl au la magazinele fast food, ar putea părea intimidant să te apuci să le faci acasă, de teamă că nu vor ieși la fel. Dar vestea bună este că se fac foarte ușor și garantat vor fi mult mai bune și mai sănătoase decât cele cumparate. Dacă ți-ai dorit vreodată să faci pui crispy acasă, trecut prin fulgi de porumb crocanți, acum este momentul să încerci! Cu rețeta pas cu pas de mai jos, totul va ieși perfect! _______ ⬇️ Vedeți mai jos lista ingredientelor și modul de preparare. _______ 📝 Rețeta scrisă o găsiți aici ▶ https://bucate-aromate.ro/2023/09/pui-crispy/ _______ 📌 Ingrediente pentru 10 șnițele aprox. 600 g piept de pui (mușchiuleți) pentru marinadă: 1 ceapă mare 2 căței de usturoi 50 ml ulei de măsline 1 linguriță boia de ardei ½ linguriță fulgi de chilli (opțional) sare și piper pentru crusta crocantă: 2 ouă 3-4 linguri făină 200 g fulgi de porumb (fără zahăr) 1 lingură pesmet pentru prăjit: aprox. 500 ml ulei pentru prăjit _______ 🔪 Preparare Puneți toate ingredientele din lista pentru marinadă într-un tocător electric sau în cuva robotului. Mixați până când obțineți o pastă. Dacă este nevoie, tăiați pieptul de pui în bucăți potrivite și puneți-le într-o pungă. Turnați marinada în pungă și amestecați bine, astfel încât să cuprindă toate fâșiile de carne. Dați punga la frigider pentru cel puțin 3 ore sau peste noapte. Când doriți să gătiți șnițelele, lăsați carnea pe blatul de lucru până când ajunge la temperatura camerei. Nu o curățați de marinadă, o veți găti cu tot cu pasta de ceapă rămasă pe fâșiile de carne. Puneți fulgii de porumb într-o pungă și zdrobiți-i trecând de câteva ori cu sucitorul peste pungă. Nu trebuie transformați, în pudră, ci mărunțiți grosier. Pregătiți 3 farfurii largi: una cu făină, una în care puneți ouăle bătute cu un praf de sare și una cu fulgii de porumb mărunțiți amestecați cu pesmetul. Treceți bucățile de carne mai întâi prin făină, apoi prin ou bătut și la final prin fulgii de porumb. Procedați așa cu toată carnea. Puneți uleiul să se încingă într-o tigaie adâncă. Prăjiți șnițelele atâtea câte încap lejer în tigaie, fără să le suprapuneți. Prăjiți la foc mediu-mare câte 3 minute pe o parte, apoi le întoarceți și le prăjiți încă 2-3 minute pe partea cealaltă. Scoateți șnițelele pe prosoape de hârtie care să absoarbă excesul de ulei. Se servesc calde sau reci. _______ 📱 Mă puteți urmări și pe: Blog ▶ https://bucate-aromate.ro/ Facebook ▶ https://www.facebook.com/bucateareomate Instagram ▶ https://www.instagram.com/iuliana_bucate_aromate/ Pinterest ▶ https://ro.pinterest.com/bucatearomate/

Comment